The way we are

Simt nevoia sa-ti spun ca o sa-mi lipsesti tare, tare mult. De mai bine de 20 de minute fredonez franturi din fiecare cantec pe care-l asociez cu tine. De mai bine de 2 ani fiecare molecula de care dau dovada iti fredoneaza toate gesturile, toate ticurile si obiceiurile, unul cate unul. Iti stiu fiecare gand pe de rost. Stiu cum zambesti, cum te misti, cum poftesti, cum respiri, cum tusesti, cum tragi atent din tigara, cum ranesti, cum te plangi mereu ca te-ai ingrasat. Am invatat sa te cunosc, si sa nu ma doara greselile tale. Am invatat sa am rabdare, sa-ti scot ochii si sa ma las dezamagita.

Mi-ai “prelevat” cele mai ascunse eu-uri, si mi-ai cutremurat fiecare filosofie. M-ai cladit caramida cu caramida, si m-ai prabusit cu mult tact.

Te-as suna si ti-as spune ca esti mult infipt in toata fiinta mea, si ca ma bucura mult faptul. Mi-ai pus orgoliul la cele mai grele incercari. Te-a invins si o sa invinga si acum. Te-as suna, dar ma abtin.

O spune multa lume, o s-o spun si eu acum. Esti cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat. Si o sa-mi lipsesti tare, tare de tot!

N-o spun cu un motiv. O spun just in case…

Asa sa fie!

Mi-am aproape ucis blogu’ de pe wordpress. Omg! In cazul in care va lipsesc teribil, ma gasiti aici

S-aveti parte numai de nopti fara tantari. Si sa am parte numai de note mari la bac!

P.S. Imi era dor de el!

Al dracului el de examen!

Mi-e dor de vacantele de vara care incepeau de la jumatatea lui mai, se faceau auzite prin melodii marca Body&Soul, Animal X, 3SE, Enrique Iglesias, si se terminau intotdeauna cu un joc de “iugoslava” in curtea scolii.

Those were the days!

De ce, Tolea? De ce?

Imi tot vine in minte citatu’ asta: ” Our business in this world is not to succeed, but to fail in good spirits”…. Ma obsedeaza, si nici macar nu sunt de acord cu el. Am impresia ca sunt nebuna!

P.S. Nu pricep cum pot unii oameni sa gandeasca in atat de putine cuvinte. Nu-i  inteleg pe cei care vorbesc putin si reusesc sa faca in asa fel incat pledoariile lor sa nu devina redundante. Cum sa te exprimi fara detalii? Fara a gesticula si fara a despica firu’ in 4? Daca ai fost provocat la discutie, e dreptu’ tau sa spit it out, chiar cu riscu’ de a plictisi. Si daca nu ai fost provocat la discutie, e tot dreptu’ tau de a te face auzit, cu acelasi risc.I dare you, explicati-mi cum gandesc oamenii care vorbesc putin!

Andrei!

Andrei e unu’ din oamenii care imi plac si cu care ies la Cola. Andrei e unu’ din oamenii care m-a invatat sa folosesc computerul. Azi vorbeam cu Andrei, si printre altele ii ziceam ca abia astept sa despicam banchetu’ in 4…

Now here comes his answer:

” I saw SOOO many breasts. Breast always make a man happy. No matter how harsh life is, give a man some boobs and he’ll be happy. That’s why I wanna have a stripper at my bedside when I die. “

Andrei vorbeste adesea in engleza. He knows that’s the way to do the things. Si am postat asta, apropo de invitatia de a participa la o emisiune radio cu si despre planurile/ dorintele/telurile absolventilor. Va spune Andrei, aspirant la statutul de viitor student al Politehnicii, care sunt alea.

In fact, daca ma gandesc bine, I might build up a speech around his very own words!

P.S. Here’s to you, Andrei!

“We get so busy trying to make a living…

…that we forget to live…”

Un singur om nu m-a intrebat “ce o sa ies” daca urmez stiinta mediului. Unu’ singur din zecile carora le-am spus. Va multumesc, doamna, pentru inca un moment in care ati stiu sa spuneti exact ce simteam nevoia sa aud, si sa- mi amintiti ca intotdeauna se poate, daca incercam tare-tare de tot.

Fie vorba intre noi, nu mi-am pus problema asta. “Ce o sa ies?” Dumnezeu si numai el stie ce.  Am ales asa pentru ca asa am simtit atunci cand s-a dovedit a fi timpu’ sa iau o decizie. A fost primu’ meu gand si am luat lucru’ asta ca pe un semn ca fac ceea ce trebuie sa fac. Daca m-am inselat ramane de vazut. Da’ plec la drum optimista!

Si un lucru mai am de zis! Se prea poate ca in 20 de ani de-acum incolo sa nu ma scald in milioane de euro, sa traiesc simplu, undeva unde sa am peretii vopsiti in alb, dar cu multe pete de culoare improvizate cu timpul. Undeva unde sa am un catelus gras care sa nu creasca niciodata, sau intr-un loc pe care nu mi l-am imaginat inca. Se prea poate sa se intample multe. Si nu toate bune. Nu mi-am facut un tel din agonisirea a cat mai multor bunuri materiale. Nu sustin ca n-o sa fac nicicand asta. Nu stiu ce o sa fac sau cum o sa gandesc in urmatoarele luni. ACUM, insa, am alte scopuri, scopuri fara vreo legatura cu banu’… Pana sa ajung si acolo, mai am multe de trait.

In atentia tuturor curiosilor: habar n-am, pe cuvant de viitor student, ce o sa fac incepand din toamna. Si nici unde or sa ma conduca deciziile pe care-o sa le iau tot incepand din toamna. Da’ nu va mai uitati la mine de parca tocmai am facut primu’ pas spre a-mi rata viata pentru ca nu am ales vreo academie, vreo facultate de medicina, sau de drept, sau mai stiu eu ce alta specializare credeti voi ca m-ar fi propulsat direct pe piata muncii. Mai e atata pana la piata muncii…Si nu-mi amintesc ultima oara cand am avut un tel concret sau vreun vis care sa nu fie pe jumatate difuz.

Nu ma fac medic pentru ca nu am curaj. Nu pot ( “nu ma tin balamalele” ) si nici nu vreau sa ciopartesc vreun om, vreun pisoi sau, mai rau, vreun cadavru. Nu am forta necesara sa-mi asum responsabilitatea pentru vreo viata de om. Si nici nu-mi plac seringile, saculetii cu glucoza, bisturiurile sau mai stiu eu ce alte minuni din dotare. Nu ma fac medic pentru ca nu am stofa de medic.

Nu ma fac avocat pentru ca nu sunt nici incisiva, nici cinica, nici suficient de persuasiva. Nu sunt nimic din ce ar trebui sa fiu ca sa fiu avocat.

Si sigur nu ma duc in armata pentru ca nu sunt atat de docila si maleabila cat sa ma pliez cerintelor. Nu ma fac ofiter pentru ca nu-mi doresc asta.

Arhitect m-as fi facut, da’ desenez ingrozitor si nu le-am avut niciodata cu geometria in spatiu, cu aproximarile.

Mi se pare ca inca nu e timpu’ sa decid ce ” ma fac.”  Da’ asta nu inseamna ca nu o sa am o viata frumoasa. Pentru ca o s-o am!  Si cand o s-o am, primii oameni cu care-o sa ma bucur or sa fie mama si Matei. Si dupa aia o sa am grija sa multumesc. Multor oameni. O sa fie bine!

De ce plange lumea cand vine pe lume?

Pentru ca dintr-un motiv sau altu’ radarele functioneaza in momentul nasterii, si se opresc ulterior dintr-un alt motiv…sau altu’ Ce detecteaza radarele? Radarele detecteaza:

>temperaturile de peste 30 ( de grade ) Celsius la sfarsit de mai

>traficu’ imposibil de digerat intr-un asa-zis oras-resedinta de judet, insa cu mare potential de comuna

>tezele la romana de la sfarsit de an, care intotdeauna sunt mai mult decat infernal de stresante

>oamenii care au talentu’ sufocant, dar neaparat de a te intelege mereu gresit

>gafele pe care le tot faci in mod mai mult sau mai putin intentionat

>perechile de cercei si rochiile pe care nu le poti cumpara pentru ca eticheta e neprietenoasa, ba chiar respingatoare

>oamenii care sunt nevoiti sa plece atunci cand ai cea mai mare nevoie de ei

>faptu’ ca intotdeauna realizezi cat bine iti face prezenta unei persoane abia atunci cand te bucuri de ea mai putin decat de obicei ( so it’s true what they say: you never know how much you love them until they’re gone )

>BACU”!!! el, care se apropie si se apropie amenintator, desi tot poporu’ te asigura ca va fi mai mult decat foarte bine

>Bucurestiu’, care se uita mereu urat la tine, da’ tot te indeamna, spre marea ta ofuscare

> faptu’ ca trebuie sa inveti sa faci lucruri pe care nu ai puterea sa le faci doar ca lucrurile sa para mai simple in ochii cuiva drag tie

>faptu’ ca va exista mereu ceva ce n-ai facut bine, ceva ce puteai sa faci bine, da’ nu ai putut la momentu’ respectiv pentru ca erai orbit/ocupat/idiot/pierdut cu firea/presat/bulversat/cazut in cap/ranit/orgolios/nespalat pe cap, etc.

> faptu’ ca oricat de mult ai vrea, unele lucruri, oameni sau vremuri nu se mai intorc nicicand

…si inca vreo cateva chestiute pe care le-oi aminti in postu’ urmator;

Nice

In alta ordine de idei….

” I se parea ca este in carnetul pe care-l avea in mana un mister de descifrat si ca sub toate acele formule, peceti si semnaturi era o viata care astepta sa fie intrebata. Se simtea singura, oribil de singura, in odaia cu toate luminile aprinse, tinand in mana o fotografie, un nume, cateva semnalmente, sub care ar fi fost fericita sa auda o bataie de inima, un glas.

Era ispitita sa duca acel carnet cu scoarte albastre la ureche si sa asculte, ca intr-un ghioc, soaptele unei vieti pe care nu o cunoaste…”

Mihail Sebastian. Si nici nu e autor canonic.

P.S. La multi ani, Robert! Facea-te-ai mare!

“Chestiune elementara de bun simt”

Nimic, dar nimic pe lumea asta nu ma intarata mai tare decat tastaturile wireless si oamenii care nu raspund la telefon pana la sfarsitul zilei. Tastatura, bat-o vina ca eu am luat-o. Eu s-o tolerez.

Da’ cu sofisticatii aia care se fac a nu vedea un apel primit nici intr-a 12-a zi dupa Scripturi am o problema. Una mare. Ca si eu stiu sa fiu importanta si sa nu raspund pe loc daca n-am chef de trancaneala, de dat explicatii, indicatii, sfaturi sau orice alt tip de informatie . Da’ numa’ nesimtita nu sunt, si daca omu’ vrea sa spuna ceva, apai il las sa spuna intr-un final. Ca asa-i frumos. Nu stiu, zic. Ca daca nu vroiai sa vorbesti cu mine la telefon ( aici fiind vorba de un tu general ) nu mai imi strecurai numaru’ in agenda. Da’ ai facut-o, ne-am imprietenit, ne iubim teribil si e de bun simt sa nu ma lasi cu vorba-n trahee, ca pe papagal.

Bine-crescutii lu’ peste, debordanti de personalitate si burdusiti de liberul arbitru! Frumos va sade…

Nimic, nimic

Nimic nou sub soare…Atata tot ca e 23:08 si de undeva de-afara vine miros de cartofi fierti…  In postarea urmatoare, veni-vor poze de la atestat. Si poate de la banchet! Cu rochia mea inflorata. Si rochia neinflorata a Cristinei. I shall be back!